marți, 13 iulie 2010

In ziua in care m-am iubit cu adevarat ...

"In ziua in care m-am iubit cu adevarat" - poem scris de Charlie Chaplin



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Și atunci, am putut să mă liniștesc.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …

Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Și aceasta se numeste … Plenitudine.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.

joi, 8 iulie 2010

Despre imaginea de sine


"Paradoxul este ca ma pot schimba doar in momentul in care m-am acceptat asa acum sunt" (Carl Rogers)


Zig Ziglar spune in cartea lui "Pe culmile succesului" ca ii descoperim cu usurinta pe cei ce si-au format o imagine de sine nefavorabila. Ii tradeaza firea lor critica si geloasa. Ei privesc cu invidie succesul si prieteniile de care se bucura cei din jur. Sunt gelosi - fara vre-un motiv anume - pe sotii, soti , prieteni sau prietene. Pentru ca nu se iubesc pe ei insisi, nu pot sa creada ca un reprezentant al sexului opus i-ar putea iubi mai presus de orice. In mod ironic isi apara gelozia sustinand in gura mare ca isi iubesc partenerul de viata "prea mult". In realitate nici nu-si iubesc si nici nu au incredere in partenerul lor de viata, pentru ca nu se iubesc si nu au incredere in propria lor personalitate. Traiesc din barfe, intrigi, zvonuri si minciuni. (Nu au invatat ca atunci cand arunca cu noroi, nu fac altceva decat sa piarda un teren pretios.)

Poate ca cea mai evidenta manifestare a unei imagini nefavorabile este modul in care reactioneaza persoana suferinda de aceasta boala in fata criticilor, dar si a veseliei generale. Nu pot sa accepte criticile sau ironiile la adresa lor, pentru ca le considera un mod prin care oamenii ii "pun intr-o lumina nefavorabila". Reactiile lor sunt extrem de exagerate in raport cu actiunile in sine.

Imaginea nefavorabila este rezultatul lipsei de motivatie. De multe ori, cand o persoana renunta sa lupte, abordand o atitudine indiferenta de genul "nu-mi pasa", o face pentru ca nu se vede in pozitia de "invingator". Acesti oameni se lasa cu totul in voia sortii plutind mereu in deriva.

Mai este o categorie de oameni cu o imagine deplorabila despre ei insisi - aceia care pun un accent deosebit pe lucrurile materiale: masini elegante, bani, pasiuni de moment, haine moderne, coafuri sau machiaje stridente. Ei traiesc cu sentimentul ca nu pot fi acceptati niciodata asa cum s-au nascut. Nesiguranta si neincrederea ii fac sa recurga la extreme ca sa-si faca prieteni si sa fie acceptati in societate. Pornesc de la ideea ca "totul trebuie incercat in viata" pentru a fi acceptat - "asa cum sunt".In mod tragic sfarsesc prin a avea doar pseudo-prieteni.

Avem intotdeauna tendinta de a actiona in functie de imaginea pe care o percepem despre noi. Acesta este motivul pentru care vedem adesea oameni care fac lucruri ridicole sau isi asuma riscuri inutile atunci cand sunt pe punctul de a-si realiza visul de-o viata. De exemplu, foarte multi sportivi care au petrecut ani intregi pregatindu-se pentru Jocurile Olimpice sufera adesea anumite "accidente" la antrenamente sau in timpul unui eveniment ce are loc cu putin inaintea competitiilor sportive. Ei nu se considera demni de medaliile de aur si fac in asa fel incat sa-si refuze rasplata pe care lumea intreaga ar fi dispusa sa le-o puna la picioare. Sau sotul si sotia care sufera de o imagine de sine deplorabila isi provoaca adesea partenerul de viata, starnind valuri fara vre-un motiv serios. Acest lucru creeaza resentimente, ceea ce duce invariabil la aparitia problemelor familiale.

In lumea afacerilor, o imagine de sine nefavorabila se manifesta prin promisiuni de moment, imposibil de realizat.In lumea vanzarilor, cei mai multi vanzatori vinovati de promisiuni desarte si de servicii deplorabile sunt cei ce au o imagine de sine nefavorabila. Nu accepta ideea respingerii si considera ca trebuie sa faca tot ce le sta in putinta sa-si convinga clientii sa le cumpere produsele.

Cativa pasi spre o imagine de sine sanatoasa:
1.Incepi prin a intelege ca nimeni de pe acest pamant nu te poate face sa te simti inferior fara voia ta.
2.Imbraca-te frumos si elegant - astfel vei privi cu mai multa speranta catre viitor si vei pasi mai increzator in viata, dar si in cariera.
3.Citeste biografiile si autobiografiile celor care s-au facut cunoscuti prin daruirea talentului si harurilor lor intregii omeniri.
4.Asculta-i cu atentie pe oratorii, profesorii si predicatorii care au cladit omenirea!
5.Cladeste-ti o imagine sanatoasa facand pasi mici.
6.Inscrie-te in clubul zambetelor si complimentelor! Cel mai nefericit om de pe pamant este cel care nu stie sa zambeasca.
7.Poti face un gest frumos pentru cineva! "Nimeni nu este inutil in aceasta lume - spune Charles Dickens - daca alina povara ce atarna pe umerii semenilor sai."
8.Alege-ti cu grija asociatii! Cauta oameni cu un caracter moral imbatabil, care stiu sa aleaga numai partea frumoasa a vietii si care se bucura de ea pana in adancul sufletului. Nu uita ca omul adopta modul de a gandi, manierele si caracteristicile celor in mijlocul carora traieste!
9.Concepe o lista cu trasaturile tale pozitive.
10.Concepe o lista cu succesele repurtate in trecut, care ti-a oferit cea mai mare satisfactie si incredere in propriile forte.
11.Evita lucrurile si oamenii care te demoralizeaza.
12.Persevereaza, in ciuda esecurilor de moment!
13.Intra intr-o organizatie, un grup, un club etc. cu scopuri nobile, care sa te solicite activ si sa te oblige sa vorbesti in public.
14.Priveste-te pe tine dar si pe semenii tai in ochi!
15.Daca este necesar incearca sa-ti schimbi aspectul fizic.

miercuri, 7 iulie 2010

Depresia si Sinele Fals !


Depresia este durerea, care nu mai poate fi reprimata, determinata de pierderea propriului Sine (A. Miller)

Conceptul de "Sine fals" releva faptul ca o persoana nu a putut sa-si formeze nucleul propriei fiintei, in loc de acesta trebuie sa se orienteze dupa o busola interioara falsa. Respectiva persoana a fost constransa - prin anumite conditii ale socializarii sale - la o directie de dezvoltare straina fiintei sale. Ea dezvolta un model bazal de viata care nu i se potriveste, pentru ca o fixeaza unilateral pe o directie unde rateaza posibilitatiIe de deformare care ii sunt proprii. Domeniile centrale si structura potentiala a personalitatii sale nu se pot dezvolta. In loc de un copac cu crengile desfasurate in toate partile a luat fiinta doar o liana infasurata pe un arac. Acest om este in parte doar invelis, fatada, aparenta pentru ca el nu isi poate realiza propria esenta umana si posibilitatile legate de aceasta; pentru ca prin circumstante existentiale amenintatoare in copilaria sa a fost conectat la un program minimal si a fost fixat unilateral la o singura tematica existentiala.
Exista trei variante de Sine fals, care sunt legate fiecare de conditii de aparitie diferite:
1.Sinele fals impus de parinti
Copilului respectiv i s-a impus de catre parinti ambitiosi sau bolnavi sufleteste, prin presiuni considerabile (pedeapsa si retragerea iubirii), un intreg model de viata. Copilul nu va fi iubit pentru ceea ce este el, ci el trebuie sa indeplineasca pentru tatal sau mama sa o anume functie: de exemplu, preia si completeaza de la mama cariera de balerina, campion de tenis, star de cinema sau cantaret, pe care aceasta nu a trait-o, desi el insusi nu este de fapt motivat pentru aceste lucruri. Nu arareori se intampla ca un parinte sa-si transfere identitatea reala proprie asupra copilului (tatal asupra fiului, mama asupra fiicei), fiind ferm convins ca are in fata sa o a doua editie mai tanara a propriei persoane, in copilul sau. Acest copil perceput ca "leit mie", va fi manevrat intr-un rol de viata sau profesional, asa cum tatal sau mama l-a indeplinit.
O alta parte trista a "abuzarii copilului" o gasim intotdeauna atunci cand fiul sau fiica sunt constransi la rolul de substitut parental. Ceea ce la prima vedere pare un paradox care rastoarna ordinea lumii este de multe ori realitate. Copilul este determinat sa fie parintele propriului parinte si in aceasta functie trebuie sa daruiasca grija, linistire, consacrare plina cu dragoste si confirmare, tot ceea ce parintele nu a primit pe vremuri de la propria sa mama sau propriul tata.
Copiii si adolescentii astfel “abuzati” sunt suprasolicitati ingrozitor in indeplinirea acestui lucru, deoarece Ie depaseste puterile si nu tin seama de lipsa lor de maturitate.
Pentru ca acesti parinti sunt de regula foarte grav bolnavi psihic si depind de un sprijin, copilul este in permanenta amenintat existential: "Daca eu nu functionez asa cum este de dorit, acasa lumea se prabuseste. Atunci mami isi ia viata sau tati se prabuseste intr-o criza disperata de plans. Mami va fi foarte trista si va zacea zile in sir in pat. Tati se va epuiza si va incepe iarasi sa bea."
Copiii ii percep pe parinti ca nava-baza pe care intreaga familie pluteste peste valurile oceanului. Daca nava se scufunda, asta inseamna: parintii sunt rapusi si distrusi, si atunci trebuie “sa moara” si copilul.
De aceea a indeplini pentru parinti roluI de "copil ca substitut parental" nu este altceva decat pura lupta pentru supravietuire. Copiii traumatizati in felul acesta nu au de fapt la dispozitie optiunea de a respinge rolul.
Ei trebuie sa trudeasca din greu pentru parinti cu pretul renuntarii la propria dezvoltare si la propriile nevoi si sa-si renege propriul Sine, pentru a carui crestere si formare nu Ie mai ramane nici timp si nici forta.
Tot aici se mai poate vorbi de asa numita "directie a performantei". Copiii unor parinti ratati sau mai putin privilegiati profesional vor fi orientati sau impinsi - ca obiect al ambitiei parintilor - sa realizeze dorinta neindeplinita de ascensiune a tatalui sau a mamei. Sub pretextul ca odata sa aiba ceva mai bun decat parintii sai - el trebuie "sa ajunga cineva".
Si pentru ca traim intr-o societate a performantelor, fericirea este echivalata adesea cu o cariera profesionala sau cu o pozitie bine platita si sigura.
Parintii aici mentionati isi percep copilul unilateral sub aspectul performantei si au prea putina intelegere pentru marea sa dorinta de joaca. Ei cer adesea prea devreme competenta in domenii in care copilului - datorita varstei prea mici - ii lipseste maturitatea dezvoltarii. In perioada scolara supravegheaza meticulos notele copilului si se infurie groaznic de fiecare data cand isi scrie urat temele sau daca aduce acasa note proaste. Esecul in realizarea performantelor ajunge in felul acesta sa fie pentru copil o catastrofa absoluta, pentru ca duce la retragerea iubirii parintilor si produce un fel de prabusire a lumii. De aceea el trebuie sa aduca realizari, sa lase la urma alte dorinte si interese si sa devina un tocilar, ceea ce-i aduce si respingerea plina de dispret din partea colegilor de scoala. Intregul sens al vietii sale converge in cele din urma spre aspiratia ambitioasa de a munci eficient si mult. Restul personalitatii sale ramane de aceea nedezvoltata.

2.Sinele fals - o solutie de necesitate gasita intamplator
Nu sunt putini copiii care cresc in casa parintilor lor intr-o atmosfera emotionala rece. Ca urmare a acestui lucru ii cuprind sentimente de resemnare, abandon si lipsa de speranta.
Ei au dobandit certitudinea dureroasa ca niciodata in viata lor nu vor putea sa ajunga la iubirea mamei, indiferent ce ar face.
Daca, dimpotriva, persista inca o mica speranta in iubirea mamei, atunci "vor face incercarea sa dezvolte comportamentele care par potrivite pentru a o satisface pe mama. Se vor stradui ca propria neajutorare si imaturitate sa nu fie lasata sa se manifeste nici fata de sine insusi, si in special nici fata de altii. Ei isi vor dezvolta de timpuriu independenta, care le permite sa cada mai putin pe capul mamei. De timpuriu Ii vor sta mamei la indemana, Ii vor prelua munca, inclusiv o parte din functia materna fata de fratii mai mici. Pentru ca acest lucru sa fie posibil va fi nevoie ca sa-si reprime propriile sale nevoi emotionale si sa se antreneze pentru a privi fara invidie cum grija si iubirea materna se revarsa asupra fratilor mai mici." Asa se dezvolta un tip de mare competenta existentiala practica. "Latura emotionala ii ramane insa pentru toata viata subdezvoltata. In copilarie s-a antrenat atat de temeinic pentru a-si reprima nevoia de iubire, ocrotire si siguranta, incat in viata de mai tarziu nu va mai fi recuperata" (Sievers, 1971).
Copilul cu aceasta linie de dezvoltare nu este impins de mama in mod direct si intentionat intr-un anumit rol. Situatia de saracie afectiva din casa ii intareste trairea lipsei sale emotionale si nostalgia dupa iubire.
Daca inca din copilaria mica el are experienta ca, in anumite situatii, activitati intamplatoare ale sale sunt primite pozitiv de catre mama, ii smulg un zambet sau o urma de afectiune, atunci el va prinde cu lacomie acest fel de comportare si il va repeta mereu si in acest mod va intra intr-un rol care ii garanteaza un minim de atentie si amabilitate. Mult descrisa si defaimata atitudine de ajutor (a se sacrifica ajutandu-i pe altii) poate sa i~i aiba originea in tocmai descrisa conjunctura.
Mai departe, strategia de supravietuire gasita de el insusi in fata unui mediu gol de iubire este asa-numita atitudine “Sonnyboy”.
Un copil face descoperirea ca poate sa alunge pentru cateva elipe umbrele sumbre din sufletul mamei sale prin manifestarile sale nostime, aparitiile vesele si rasul sau stralucitor.
Mama altfel absenta, intoarsa catre sine si trista devine dintr-o data vioaie si se uita la copilul ei. Poate il va mangaia aprobator pe par si se va simti consolata pentru moment. Copilul a gasit dintr-o data o cheie catre inima mamei, care pana atunci ii fusese inchisa, si nu o va mai lasa din mana. Se dezvolta ca o mica "raza de soare", care prin voiosia si bucuria sa de viata topeste tristetea mamei sale si prin acest ocolis obtine de la ea afectiunea.

3. Sinele fals - o solutie de necesitate aleasa de sine insusi.
Conceptul de "Sine adevarat si Sine fals".
Un copil care trebuie sa dezvolte un Sine fals nu a avut sansa sa-si desfasoare posibilitatile umane specifice, si anume, sa aiba o dezvoltare libera, sanatoasa "in acord cu disponibilitatile mostenite ale naturii sale individuale".
Dezvoltare sanatoasa inseamna:
- sa simta clar si profund si sa-si exprime aceste sentimente;
- sa traiasca clar dorintele si interesele, sa le anunte si sa le traiasca din plin;
- sa-si perceapa si sa-si manifeste vointa, sa si-o afirme si sa si-o impuna; sa se exprime si sa se manifeste verbal sau in alt mod;
- sa gaseasca singur masura valorii si scopul in viata;
- sa intre in legatura alti oameni cu sentimentele lui spontane.
In conditiile unor influente nefavorabile "se poate totusi ca un copil sa fie impiedicat, sa se dezvolte in armonie cu nevoile si posibilitatile sale individuale".
Punctul central al factorilor de influenta psihopatologica este faptul ca "oamenii din preajma copilului sunt prea prinsi in propriile lor nevroze pentru a putea sa-l iubeasca pe copil sau chiar pentru a-I intelege ca individ deosebit, ceea ce el totusi este. Atitudinea lor fata de copil va fi determinata de propriile lor nevoi si reactii nevrotice.
Cu alte cuvinte: parintii pot sa fie dominatori, hiperanxios i, iritabili, exagerat de pretentiosi sau imprevizibili; ei pot sa prefere alti copii, sa fie ipocriti sau indiferenti si altele asemanatoare. Ca urmare, copilul nu va dezvolta nici un sentiment de apartenenta, nici un sentiment de “noi”, ci o profunda nesiguranta si o teama vaga, pentru care eu folosesc expresia de angoasa fundamentala.
Aceasta angoasa fundamentala este sentimentul copilului de a fi izolat si neajutorat intr-o lume pe care o simte potential ostila. Presiunea apasatoare a angoasei fundamentale il impiedica pe copil sa-si manifeste fara constrangere sentimentele sale adevarate fata de ceilalti, 11 forteaza sa gaseasca o cale de a termina cu ele". (Horney, 1959)
Ca ultima consecinta, influenta daunatoare a parintilor il impiedica pe copil sa-si desfasoare Sinele autentic. El trebuie sa traiasca in defensiva, isi pierde forta interioara, nu poate sa dezvolte nici incredere in sine, nici sentimentul propriei valori si nici sa-si construiasca o adevarata identitate. Incepe instrainarea de sine.
Persoana "nu mai stie unde se situeaza si cine este de fapt" (Horney, 1950). Ia nastere un vid interior. Deoarece respectivul nu poate trai cu acest vid si are nevoie de un inlocuitor pentru increderea de sine si sentimentul de identitate care ii lipsesc, atunci i~i creeaza "prin fantasma 0 imagine idealizata a sinelui sau". In sfarsit persoana ajunge sa se identifice cu imaginea sa idealizata despre propria persoana: "imaginea idealizata devine Sinele sau idealizat" (Horney, 1950).
Fortele care imping un individ sanatos spre autoanalize vor fi deplasate spre nazuinta realizarii Sinelui idealizat. Se dezvolta o adevarata pulsiune care tinde catre aceasta si care este de natura compulsiva. Respectivul trebuie sa urmeze o pulsiune care poate sa tinda catre diverse scopuri, dar serveste in cele din urma maririi propriei persoane. Implinirea Sinelui idealizat inseamna: dorinta de glorie si onoare, nevoie de desavarsire si de absolut, ambitie nevrotica si perfectionism, nazuinta spre succes exterior, spre prestigiu si putere, spre stralucire, onoare, influenta, aplauze, popularitate si admiratie.
"A fi Sinele idealizat este lucrul de care depinde totul". (Horney, 1950)
Extras si prelucrat din cartea "10 Abordari Psihoterapeutice ale Depresiei", de Dietmar Stiemerling

Nu spune copilului NU POTI !


Exista un antrenament al copilului in ”tu nu poti„ care este transmis prin mediu.
Cum poti evita acest lucru?
Numerosi adulti se plang ca nu reusesc sa fac unele lucruri pentru care sunt suficient de pregatiti. Psihoterapia ii aduce fata in fata cu aceasta neputinta si cu posibilitatea de a o analiza.
Ce este atunci aceasta situatie? Este una in care un obiect intern functioneaza ca o stare de interdictie a facutului – se ocupa de a spune in permanenta ”tu nu poti”. Nu poti sa ai o relatie, nu poti sa te descurci profesional, nu poti sa ai prieteni sau oricare generic ”nu poti” pe care o persoana il poate vedea in jur ca posibil.

Acest ”tu nu poti” uneori atinge si apartenentele de sex – tu nu poti sa ai copii, tu nu poti sa ai contacte sexuale, tu nu poti sa fii barbat, femeie la extrem.
Vom regasi aceasta imagine a lui ”tu nu poti” in legaturile familiale, in transmiterea generationala de la parinti la copii.
Uneori (mai ales in cazul barbatilor) este o cerere a mamei pentru dependenta de un adult a copilului. De obicei aceasta situatie se bazeaza pe un anumit deficit fizic care este exploatat la maxim si care este accentuat pana la a fi receptionat ca foarte important – indiferent daca vorbim de o operatie fara risc sau de o disfunctie auditiva, vizuala etc.
Sprijinit pe aceasta situatie parintele, pentru a se asigura de iubirea copilului ii accentueaza starea, el insusi fiind cu adevarat ingrijorat de starea de sanatate a copilului.
La femei este mai putin cazul de boli fizice, ci mai mult de o apartenenta in sine la sexul feminin. Pentru ca esti fata, este cam slaba fizic, intelectual etc.
Mama transmite acest ”tu nu poti” prin diferite pozitii. In mod obisnuit apare la fata o specializare – ajunge sa stie foarte bine un lucru pe care mama il defineste ca posibil, in timp ce celalalte sunt excluse si neglijate la nivel de ”neputinta”. Spre exemplu, tu poti sa inveti sau tu poti sa gatesti iar celelalte lucruri sportive, sociale etc. tu nu le poti face spre deosebire de colegii tai. Este aici o percepere inconstienta, a mamei, a sexului feminin ca fiind ”neputincios”, iar daca copilul nu are suficienta forta sa se revolte, ramane prins in acest ”tu nu poti”.
Parintii isi transmit astfel propria lor incapacitate, anxietate, nevoie. Este necesar ca ei insisi sa isi analizeze neputintele si anxietatile pentru a putea sa intrerupa transmisia generationala. La randul lor acestea au fost in mediul in care au crescut si au fost generatoare de o anumita insuficienta. Transmiterea de la o generatie la alta a unor medii de baza si a unor axiome, pe care psihoterapia reuseste sa le analizeze si sa le aduca din fond in forma, adica din functia lor de axioma care nu se discuta si nu se negociaza, care nu poate sa fie altfel, trebuie sa fie intr-o forma de discurs care sa fie auzit, interpretat, inteles, modificat.
Schimbarea este posibila atunci cand aceste axiome care formeaza spatiul de baza al educatiei si personalitatii fiecaruia reuseste sa fie adusa intr-un plan al discursului care poate sa fie formulat. Schimbarile fara modificarile acestor axiome sunt imposibile. Dar care ar putea sa fie aceste axiome? Ramane fiecare sa raspunda la ele.